„Duminică la prânz am plecat de la Mogoșoaia cu păreri de rău. Parcă s-a terminat totul prea repede. Patru zile am văzut și eu ce înseamnă să fii fotbalist profesionist. Antrenamente, ședințe tactice, meciuri… Greu, dar nu-mi pare rău de nimic. Am ce povesti prietenilor la un pahar de bere… Obligatoriu Timișoreana, că visul ea mi l-a împlinit…
Am plecat așadar spre Iași. La două scaune de mine, Rodion Cămătaru (foto, în stânga) și Tudorel Stoica. Nu prea i-am prins jucând, că eram cam mic, dar mi-a povestit tata de ei. Și încă vorbește tot cartierul. Mi se face și acum pielea de găină… Nu sunt eu băiat cu tupeu, dar nu puteam rata prilejul. M-am dus la ei și l-am rugat pe nea Cami, cum i se spune printre noi lui Rodion Cămătaru, să-mi păstreze tricoul după meci. După mine s-au luat și ceilalți băieți și să vezi ce negocieri au început în autocarul care ne-a dus pe toți la Iași.
Pe drum, am oprit la Roman, pentru un scurt popas. Se sărbătoreau zilele orașului, așa că oamenii erau deja adunați în centru. Când au văzut cine a coborât din autocar, au început să aplaude. Ne-am simțit și noi regi, deși aplauzele erau pentru Legende. Și la Iași am avut parte de o primire frumoasă. Am dus Cupa României, pe care am purtat-o cu noi de la București, în Piața Palatului Culturii, după care am făcut un tur al orașului. Azi e conferința de presă, iar mâine marele nostru meci: Suporteri versus Legende. Am emoții de pe acum, dar sunt sigur că nu voi dezamăgi pe nimeni”.
Semnează: unul dintre cei 16 suporteri selecționați de Timișoreana, împreună cu profesorul Mircea Rădulescu, pentru a juca în deschiderea finalei Cupei României Timișoreana de la Iași, cu o echipă a Legendelor fotbalului românesc, din care fac parte Lung, Cămătaru, Cîrțu, Belodedici, Bumbescu, Balaci, Ungureanu, Iovan, Augustin, Stoica, Beldeanu și Orac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER